Miercuri, 06 noiembrie 2019, a fost găsită o nouă specie de călugăriță în cadrul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” de la Agigea. Exemplarul a fost găsit de Petronel Spaseni, voluntar în cadrul Stației de Inelare de la Agigea si identificat de Alexandru Pintilioaie. Confirmarea speciei a fost realizată de Marco Villani, specialist italian în acest grup de insecte.
Hierodula transcaucasica este a 7-a specie de călugăriță identificată pe teritoriul României. Până în prezent se cunoșteau 3 specii autohtone și alte 3 specii cu un statut incert, fie în stadiul de expansiune naturală a arealului, fie introduse accidental la noi.
Specia e originară din Asia centrală și occidentală. În ultimul secol, ajutată de încălzirea climei și de transportul internațional, și-a extins arealul și în zona de sud a Europei, în țări precum Italia, Grecia, Albania și Bulgaria.
Se deosebește de specia noastră de călugăriță comună Mantis religiosa prin corpul mai robust, toracele mai scurt și mai lat, și prin prezența unei pete mici, albicioase, pe laturile aripilor anterioare. Momentan nu putem ști dacă e vorba de un specimen ajuns întâmplător în zonă sau dacă este vorba de o populație stabilă a speciei, dar sperăm că studiile viitoare asupra zonei vor face lumină în această privință.